luni, 10 martie 2008

Horia Cosmovici a petrcut 18 ani in puscariile comuniste


Eu am stat, ca să se ştie, în puşcării şi pentru prietenii mei şi pentru duşmanii mei. Mai ales pentru ei, duşmanii mei. Am ajuns la această simplă filozofie: când un om îmi face un lucru rău, în mine se petrece ceva deosebit. Şi anume: îl văd ca se îneacă şi strigă S.O.S. : scapă-mă uite de ce sunt în stare să fac! Şi eu trebuie să-l ajut. Şi ce am la îndemână. Să ofer suferinţa mea pentru sufletul lui şi să mă rog. Nu-i prea complica. Dar e complicat. Vrem să schimbăm vremurile fără a schimba oamenii. Pornim de sus în jos, în loc să pornim de jos în sus. Deci, eu am stat în puşcărie pentru duşmanii mei în primul rând, şi pentru prietenii mei, cei alături de mine în suferinţă. Nici o deosebire nu trebuie făcută. Şi, sigur, că asta jenează. Dar după 2000 de ani de la venirea lui Isus, nu s-a găsit nicăieri să se practice efectiv: „iubiţi pe vrăjmaşii voştri”. Unde-i porunca aceasta? Şi atunci asistăm la toată nenorocirea care e în lume. Să-mi iubesc vrăjmaşul. Asta este. El are un suflet, sufletul lui a fost creat de Cel Atotputernic, ca şi sufletul meu. Şi el trebuie să ajungă în eternitate. Isus a murit pentru el, şi eu să-i dau în cap? Pentru ce? Pentru că-mi dă în cap. Dar nu asta este toată istoria Bisericii creştine? Martiriul…
Eu, s-ar putea să decepţionez, însă eu am trăit anumite lucruri, le-am practicat şi pot să spun că nu prea am adepţi în ceea ce priveşte ideile mele. De ce? Pentru că nu fac deosebire între prieten şi vrăjmaş…
Iubirea de duşmani să fim bine înţeleşi nu este vorbă sentimentală că aici se face confuzia. Sentimental îmi vine să-i dau cu ceva în cap duşmanului, prima mişcare. Nu este asta, este iubire prin voinţă, raţională. A iubi pe Dumnezeu înseamnă a asculta poruncile lui. Ascultă poruncile Lui! E definit de Mântuitor. Şi atunci mă întreb: cum pot să iert sentimental? Nu pot să iert sentimental dar mă rog în fiecare zi la sf. Liturghie pentru ei. Pentru duşmani, pentru cei care m-au persecutat pentru că au o situaţie foarte grea...

Experienţa reduce exemplele la principii. Este cea mai bună definiţie a experienţei pe care am avut-o până acum. Eu am numai exemple de minuni din puşcărie obţinute aşa, pentru că Dumnezeu te iubeşte şi vrea să te ajute:

Dintr-o greşeală de transport, în loc să fiu dus la Jilava care era o puşcărie foarte aspră şi greu scapi de acolo, am fost dus la Văcăreşti, care era o închisoare de drept comun, adică criminali, hoţi etc. nu politici. Şi când s-a predat puşcăria, s-au predat condamnaţi, a venit si cineva care întreba:
-Dumneata cine eşti? Pentru ce eşti? Şi când află că înăuntru, eram 10 detinuti politici, zice:
-Ce căutaţi aici?
-Păi, dacă ne-aţi adus aici …
-Să vă faceţi imediat bagajele!
Ne-au dus apoi în turnul de la intrare în Văcăreşti care avea două uşi: una în dreapta, alta în stânga. Uşa din dreapta se închidea şi înăuntru era un loc umed pe jos. Călcai pe întuneric şi alunecai. Era un miros înfiorător, erau fecale de la oameni pentru că îi puneau ca pe vaci. Am stat acolo cât am stat şi au venit după vreo 2-3 ore, ne-au scos afară, eram 10 oameni şi ne-am aşezat în rând, eu eram al 10-lea. Maiorul ne întreba pe fiecare:
-Ai scris acasă? (Noi nu aveam voie să scriem)
-N-am scris.
-Pachet ai primit?
-N-am primit.
-Bine bagă de seamă că te controlez. (căci aveau registre).
A trecut la al doilea. Aceleaşi întrebări. Negativ… şi eu vedeam cum se apropie interogatoriul ăsta scurt. Eu scrisesem acasă, primisem pachet, avusesem şi la vorbitor cu nevastă-mea. Ceea ce mă îngrozea era vorbitorul cu nevastă-mea , mă gândeam că-mi chinuie nevasta să afle ce ordine am dat eu ca să se dărâme comunismul în lume. Şi vedeam cum se apropie. Nu vă spun ce trăiam. Pe urmă am spus: Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ, Doamne! Vine la al 9-lea tot setul de întrebări – il chema Tudorica Nae… Ajunge si la mine. Cum te cheamă?
-Bine intraţi, toţi înăuntru, şi ne-a băgat pe toţi înăuntru.

Am fost pedepsit un grup de 8 oameni şi ne-au dus în celula de pedeapsă în Jilava. La Jilava toate celulele erau de pedeapsă dar asta era groaznică pentru că avea apă si ud de jur împrejur. Acolo se executa pedeapsa, care consta în a te dezbrăca la uşă până la chiloţi şi cămaşă iarna; vară regula era aceeaşi. Dar iarna şi vara acolo nu se deosebeau aşa era de frig. Te băgau înăuntru şi te ţineau 12-14 zile, depinde cât era pedeapsa. Mâncam o dată la două zile un turtoi, asta era un fel de mămăligă făcută ca o pâine 250 de grame. Asta era toată hrana. Deci, de acolo ieşeai aranjat bine pentru final. Unul dintre deţinuţi, când ne-au băgat înăuntru, a luat un cojoc lung şi l-a zvârlit înăuntru. El ştie cum a făcut. Şi după ce a închis uşa, am avut un cojoc. Şi ce făceam. Şi atunci au trecut la hotărâri practice, adică s-a hotărât să se pună cojocul în mijloc şi să se doarmă pe el cu rândul. Dar era ceva ne organizat. Şi acolo era un om care credea în Dumnezeu şi care a spus: să facem următorul lucru – spuneam Rozaliul, rugăciunea catolică adresată pentru preamărirea Sfintei Fecioare. Şi spuneam … misterele din Rozaliu. Se culcă primul şi adoarme. Până se termină toată rugăciunea, cam o oră. După aceea se schimbă rândul şi se merge fără pauză pentru că în situaţiile astea dacă te-ai oprit, îngheţi din cauza frigului. Lucrurile au mers foarte bine dar a început o îngrijorare. Când vin să ne scoată o să vadă cojocul, că nu avem cum să-l ascundem. Şi când vor vedea cojocul, sigur că ne pune din nou să facem pedeapsa şi nu mai scapă nici unul. Ei, bine, a venit şi ziua aceea. Între timp, însă am hotărât toţi de acord, majoritatea erau ortodocşi, catolici erau mai puţini, am hotărât să se încredinţeze Sfintei Feciore, să se încredinţeze lui Isus prin Sf. Fecioară, să-i ajute să facă cum o şti cerul să-i scape din necazul acesta. C-au început ei cu calcule omeneşti ca să facă aşa, ca să iasă unul, să se ascundă. Nu se putea Ei, bine, ce credeţi că se întâmplă? Se deschide uşa şi celebrul torţionar, căci sunt copiii mei spirituali… m-am rugat şi mă rog pentru ei, dar ăstuia îi este cunoscut numele – Maromete, celebru, un fel de tătar foarte crud. Şi se aude cum vine la uşă, se deschide uşa şi acum aşteptăm să vedem cum vine “plăcerea”. Ei, bine. Ce se întâmplă? Pentru prima oară spune: -tu de acolo ia ieşi şi bagă toate rufele înăuntru şi a băgat toate rufele înăuntru. Şi cojocul a făcut parte din ele. Ce simplu rezolvată chestia. Şi este doar un exemplu.
Am avut momente foarte grele, dar care s-au terminat cu triumf. La Periprova, celebră puşcărie, unde dacă mureai erai aruncat de mâni şi de picioare în Dunăre. Asta era înmormântarea. Şi acolo câte lucruri nu mi s-au întâmplat…
.…Eu intenţionam, pentru că aş avea autoritatea ca unul care am suferit în puşcărie atâţia ani de zile, să prezint o dată cum e comicul din puşcărie, că a fost un comic. Erau oameni de nimica care făceau pe savanţii şi veneau să-ţi dea lecţii şi nu ştiau lucruri elementare.

De exemplu, profesorul Petrovici care era cunoscut ca cel mai mare pedagog în Europa, era l-a plimbare in curtea puşcăriei. Te plimbai cu mâinile la spate, capul în jos şi nu aveai dreptul să vorbeşti … spune miliţianul:
-ce eşti tu mă?
Petrovici: - sunt profesor. …
-Bine, profesor, profesor, dar ce fel de profesor?
Spune:- psiholog.
-Profesor psiholog, ce-i aia?
-Păi mă uit la om şi spun cum e;
-Hai, uită-te la mine şi spune-mi, cum sunt eu?
-Al dracului sunteţi!
I-a plăcut grozav miliţianului…\

Să vă mai spun o alta situaţie comica:
Colonelul Argeşanul, băiatul generalului Argeşeanu, fost prim-ministru al ţării sub Carol al -II-lea era colonel şi l-a arestat şi pe el bineînţeles. Îţi lua toate lucrurile din buzunar, nu-ţi lăsa o centimă. N-aveai voie să ai nimic, mai ales bani. Şi trebuia să depui banii. Şi a scos colonelul Argeşeanu banii şi i-a pus pe masă. Era un locotenent major cu un registru mare care înregistra. Spune:
-câţi bani ai mă acolo?
-101 lei.
Scrie locotenentul 1001 lei in registru. Nu ştia să scrie 101.
Argeşeanu: - n-am atâţia bani!
Şterge cu guma, şi spune:
-câţi ai spus, mă?
-101 lei, dar nu spunea nimic decât atât.
Scrie din nou 1001.
Argeşeanu: -eu n-am atâţia bani.
Nu ştia să scrie 101. Şi atunci, supărat domnul locotenentul major ia de pa masă 1 leu şi i-l dă lui Argeşeanu: - na, mă, luate-ar dracu, ia un leu şi du-te …
Puşcăria are partea comică, de un comic extraordinar, homeric – nu altceva. Faptul că vin nişte proşti te iau din casă te pun într-o odaie îţi închid uşa şi-ţi spun ai înşelat poporul şi na , zi de ce ?
Noi am fost în situaţii foarte grele, foarte, foarte grele şi trebuie să vă spun că le-am depăşit, aceste situaţii şi prin umor. Anecdote care se petreceau sub ochii noştri. De exemplu:
La Jilava m-am nimerit într-o celulă cu un om slab, uscat şi-i spunea toată lumea: nea Titi Dragomirescu. El era specialist în masaj. Acolo infirmeria nu-ţi dădea nimic dacă te durea ceva. Şi atunci toată lumea la masaj. Ce să faci? Nea Titi care se pricepea, te punea cu burta pe scândură, de la brâu te încăleca şi începea să te maseze. Bineînţeles că nu aluneca mâna şi atunci scuipa ca să alunece. Şi avea o ambiţie neapărat să mă maseze şi pe mine.
I-am spus:
- Domnule, pe mine nu mă poţi masa că eu sunt foarte sensibil la asta. Şi dumneata ai putere.
- El zice: - nu am putere, pentru dumneavoastră nu am putere.
Dar pentru mine gândul unsorii mă îngrozea, când începea să scuipe pe spate… şi am rezistat… după un timp ne-au mutat la o altă puşcărie, la Ocnele Mari. Acolo nea Titi Dragomirescu e luat la infirmerie, pentru că el era bolnav. Era puţin isteric, şi acolo îngrijea de bolnavi. Şi într-o zi ajung si eu la infirmerie. De ce? Mi-au făcut o injecţie şi era alterată. Şi am avut frisoane. Şi doctorul Jianu, care era socialist, de-al lui Titel Petrescu spunea ca noi nu putem să-ţi facem nimic decât răbdare şi iarăşi răbdare, că trece, nu se întâmplă nimic. Când mă credeam şi eu ca sunt mai bine, şi mai liniştit, mă trezesc cu nea Titi Dragomirescu:
- Domnul Horia, să vă fac un masaj?
- Măi nea Titi, nu vezi că tremur tot?
- Nu se poate. Nu se poate. Trebuie să vă fac un masaj.
- Uite ce. Lasă că-l fac mai târziu.
- Dar măcar să luaţi o aspirină, şi să faceţi o baie caldă la picioare. Eu acum numai de apă caldă nu-mi ardea, aveam 40 temperatura , dar, mă rog, dacă zice nea Titi, să scap de nebun,
-Bine, du-te şi fă un ceai.
Vine peste câteva minute cu ceaiul, cu aspirina, şi acum spune, mă duc să aduc ligheanul cu apă caldă. Bine, nea Titi. Şi apare cu ligheanul cu apă caldă. Îl pune jos. Spune:
-Luaţi acuma aspirina şi beţi ceaiul.
-Păi, spun, am băut ceaiul.
-Cum aţi băut ceaiul. Acum, spune, ce fac eu cu apa caldă?
-Păi ce legătură are una cu alta?
-Păi, spune, ceaiul trebuie să-l beţi când staţi cu picioarele în apa caldă ca să se întâlnească apele. Era medicina lui nea Titi Dragomir. Sigur că-n tragedia asta era şi partea comică care conta.
Doctorul Jianu era socialist era in râca cu legionarii, dar o râcă de asta de doctrine, adică, se ciondăneau. Şi se întâmplă următorul lucru. Într-o zi vine la infirmerie cel cu care tot timpul se ciondănea, Papanace care era un legionar: -Ce ai?
- Domnule doctor, am venit să vă întreb câte polivitamine putem manca intr-o zi?
- Poti sa mananci 5,6 pe zi.
- Mai multe nu se poate?
- Se poate, hai 10.
- Dar mai multe?
- Auzi, spune-mi câte polivitamine ai mâncat?
- 1000.
- Cum ai mancat 1000?
A primit la pachet o sticla întreaga. Noi nu mâncam dulce niciodată. (era puşcăria destul de dulce) După ce a gustat prima nu s-a mai putut abţine si a mâncat toata sticla si acum a venit la doctorul Jianu speriat.)
Si doctorul spune :
-Cum te simţi?
-De simţit mă simt bine , dar mă piş verde;
-Păi daca eşti legionar cum vrei mă sa te pişi.


Aici, in puscarie, am înfiinţat un ordin religios catolic, căci eu sunt catolic, pentru formarea omului politic creştin căci am fost şi eu om politic. De bine de rău am fost subsecretar de stat la preşedenţia Consiliului, la Mareşalul Antonescu şi am demisionat după o lună şi 30 de zile. Am fost închis cu oamenii politici şi am văzut ce catastrofă este şi ce uşor îi poţi întoarce. Un cuvânt este suficient. De când am intrat în ordin m-am rugat pentru toţi oamenii politici.

Şi atunci întrebarea este asta. Ce să facem? Ei bine, oricât vi s-ar părea de curios, o să spun un lucru ce o să deranjeze pe multă lume. Fac o paranteză, fie-mi iertat. Ce crezi că este dureros acum? Ceea ce este dureros pentru mine, este lipsa de ruşine în a nu-ţi ţine cuvântul dat. Acum semnezi un tratat, peste 2 ore l-ai denunţat. Este fantastic. Minciuna – definiţia Diavolului, o avem în Evanghelie. Diavolul, spune Mântuitorul, este prinţul minciunii, el e mincinos de la început. Şi atunci se pune problema: ce să facem? Ce să facem totuşi? ……. Şi dacă continuăm să pornim după legile după care am mers până acum, apoi nu văd cum lucrul va reuşi. Deci, trebuie schimbată mentalitatea. Aşa cum am sfătuit pe cei de la Sighet, să facă şi o placă comemorativă cu numele mici ale celor ce au fost torţionari şi să scrie: trecătorule, ăştia au greu de plătit, roagă-te pentru ei, pentru că sunt torţionari. Şi titlul să fie -torţionarii-. Spunându-le că dacă nu faceţi aşa, veţi face un memento în plus faţă de atâtea câte s-au făcut.
Vii acum şi mă întrebi: ce să facă tineretul? Păi, întâi ce trebuie să facă bătrânii? Şi oricât s-ar părea de curios, noi suntem într-o cursă diabolică. Diavolul nu e prost, e mai deştept ca noi. Şi acum în urmă am priceput ce trebuie făcut. Dacă nu facem asta, o sa ne învârtim în cerc. Faceţi o mişcare care să militeze pentru iertarea tuturor crimelor politice. Pentru că în timp ce voi vă ocupaţi cu ceea ce a făcut domnul Popescu, ce a făcut Generalul cutare, ei râd de tine. Să ştii că sufletul omenesc, oricât de decăzut ar fi are sete după virtute şi după poziţie. Şi el e dornic, acest nenorocit, care cine ştie câte a făcut, e dornic să aibă şi el linişte şi o casă şi ceva înăuntru. Şi atunci spun aşa: Militaţi pentru iertare! N-aşi zice numai deţinuţii politici, ci toţi să facem asta. Primul punct din program – iertarea torţionarilor, toţi să fie iertaţi. De ce? Pentru ca sa se isprăveasca, domnule. A făcut, a făcut. Şi ce o să fac acum? Suntem după 5 ani de zile de la revoluţie şi nu am văzut … nici un proces, nici o judecată. Asta îi sfătuiesc pe tineri, în primul rând să-i ierte pe duşmani şi să nu se teamă. Că atunci sunt în planul lui Dumnezeu. Dacă ai şti câte suflete s-au mântuit pentru că am intrat eu în puşcărie! N-o spun cu trufie, dar s-a folosit Dumnezeu. Ce vrei? Dumnezeu face şi din pietre copii ai lui Dumnezeu…
Eram tânăr avocat, mare avocat, câştigam ce vroiam. Aş fi avut castele, moşii, plimbări în străinătate, amante, s.a.m.d... şi la capăt, bineînţeles, pentru toate aceste beneficii, infernul. Ei, nu. Dumnezeu s-a milostivit de mine, m-a băgat în puşcărie…
Nu m-au lăsat să dorm, nu mi-au dat de mâncare. Am lucrat. Ei, bine. Eu astăzi când privesc în urmă, îmi dau seama de ceva la care nici nu m-aş fi gândit domnule. Se transmitea de la o parte la alta părţi din textul pe care l-am compus şi a fost scris pe pereţi de la un cap la altul, se transmitea de la celulă la celulă. Astăzi am refăcut textul acela, l-am pregătit, dar, sigur că-mi lipsesc banii cum lipseşte la toată lumea - dar bine că lipsesc. Monseniorul Vladimir Ghica îi numea - sacramentul diavolului ( …..).
Deci eu din punctul meu de vedere şi al acelora apropiaţi – eu nu mi-am ratat viaţa cum îşi închipuie lumea. Ei, din cauza unei „infirmităţi” a copiilor mei – am doi băieţi şi sunt „infirmi” – ei nu ştiu să facă fete – fac numai băieţi. M-am trezit că am 7 băieţi (nepoti). Peste tot Cosmovici, Cosmovici…
Căile Domnului, ce să faci ! Aveam o vorbă în puşcărie: „nu e moarte câinilor după voia cailor”.
Dacă mă întreabă cineva, ai stat atâţia ani spune ce ai suferit? Păi, ce să spun ce am suferit? N-am suferit, ce , că am mâncat mai puţin , că mi-am scos un ochi fără anestezie, pe crud ,ei şi, bine că nu mi-am scos pe amândoi, şi apoi văzusem destul din lumea asta, ştiam ce este. E altă lume care nu se vede cu ochii ăştia…

Revenind…practic dacă vrem să schimbăm ceva trebuie să schimbăm în mod neapărat tineretul din toata lumea… Este posibil, mari puteri, să aducă homosexualitatea, care din timpul Ap. Pavel era condamnată, să o aducă şi să o impună sub ameninţarea că nu dau bani dacă nu se practica… adică ce te-ai făcut? Tu ! Mare putere ! Îţi stă mintea în loc. Ei, bine , românii ăştia aşa cum sunt au făcut un lucru: au adus legea în Cameră, şi în Senat. Şi este o Cameră şi un Senat pe care toată lumea o ştie. Dar sunt lucruri pe care românul nu le admite. Şi atunci au făcut în Cameră un text de lege care după ce au plimbat legea când la Cameră când la Senat în fine au făcut o lege în care spune: homosexualitatea este permisă, ingaduita cu condiţia ca ( şi au început condiţiile ) : să nu fie cu un tânăr, să nu fie cu un bătrân , să nu fie în casă, să nu fie în pod, să nu fie … , să nu fie… atâtea condiţii încât în realitate îţi trece cheful de prostia asta. Este inadmisibil … şi ce vrem? Păi să mă ierte Dumnezeu, domnii ăştia nu dau mare lucru pe mine, dar pentru mine au mare valoare ei pentru că reprezintă ceea ce reprezintă: reprezintă decăderea unei epoci caci este o decădere fantastică . Românului îi este scârbă de această homosexualitate. Are scârbă, are repulsie. Şi facem o lege pentru care nu există cineva în România care să practice aşa ceva…

Pe urmă, problema avortului. Păi, problema avortului este, ce să spun? Să-ţi omori propriul tău copil în pântece când nu poate să se protejeze nici măcar printr-un ţipăt, căci nu poate să ţipe. Şi să-l omori… este cea mai odioasă crimă posibilă.
O femeie simplă, a spus unei prietene (aveau amândouă 2-3 clase):
-mi-a promis omul meu cu care trăiesc că mă ia de soţie dacă avortez copilul (căci rămăsese însărcinată). ..
Şi femeia a răspuns, să vedeţi înţelepciune:
-spune-i, dragă, să aibă puţină răbdare, că după ce-l naşti, i-l dai lui să-l omoare el. Este uluitor! Este o frumuseţe de răspuns. I-l dai lui, să-l omoare el! De ce să iei tu păcatul asupra ta.
Dar ar trebui să fim atenţi… femeile au un rol extraordinar, că am ajuns la capitolul ăsta. Viitorul omenirii e în mâna lor. Dumneavoastră femeile, aveţi această armă extraordinară. Zicea un mare istoric al nostru, Vasile Pârvan, în memoriale:” bărbatul, înainte de orice e fiul femeii”.
Hai să şi râdem un pic, că Dumnezeu nu se supără; Aveam la ţară, la moşie, căci eu sunt copil de „bestie” de moşier, aveam la ţară o femeie care era nevasta vizitiului. Şi a venit la mama să-i spună că o lovea Vasile, bărbatul său.
- Mă bate de mă omoară, coniţă, mă bate.
-Păi, spune, de ce te bate.
-Păi, mă bate.
-Măi femeie, păi, nu-i paralitic în pat? (Era paralitic de picioare.)
-Ei, cum să te bată dacă nu se poate mişca.
-Păi, mă cheamă şi-mi spune: Mariţă, Mariţă.
- Da, ce vrei?
- Vino încoace. După uşă e biciul, adu-mi biciul. Eu mă duc şi-i aduc biciul, şi după ce-i aduc biciul, spune: întoarce-te! Eu mă întorc şi mă bate de mă omoare…
Ei bine ce se întâmplă astăzi cu şomajul? Îţi stă mintea în loc. Umblăm acolo unde nu trebuie să umblăm. Cu femeia ce am făcut? Am băgat-o în câmpul muncii. Şi femeia e un lucru delicat: mâinile, frumuseţea, buzele, ochii, gura… păi, femeia nu-i făcută că să intre în câmpul muncii. Cu-i îi trece prin minte aşa ceva? Şi au lăsat-o în câmpul muncii si a dublat oferta. Păi, sigur că e şomaj. Pentru că în loc să fie pe piaţă 1000 de cereri, sunt 2000. Dar asta nu e grav. Luând-o de lângă familie şi aruncând-o în strada, cine se ocupă de copii? Cel mai bun tată nu se ocupă de copii cum se ocupă mama. De altfel, ştiţi, noi, românii avem un urât obicei de a înjura. Noi înjurăm de mamă nu de tată. Mama este punctul central, şi femeia este punctul central. Şi ce am făcut? Am băgat-o în câmpul muncii. Face treaba cât o face, dar are o treabă mai capabilă de făcut: să crească copiii, să-i înveţe cum ne-au învăţat pe noi părinţii, să-i înveţe Tatăl Nostru, cum să se roage seara, să crească copilul. Pentru că educaţia copilului, eu o spun din experienţă, adevărata educaţie a copilului se face în timpul liber al copilului, când el are timp de joacă, atunci îi faci educaţia. Nu la şcoală, ce să facă un profesor cu 30-40 de nebuni în clasă. Ori, familia a ajuns cu copii criminali, narcotici, etc. Este o nenorocire. Şi atunci, sigur că în momentul în care vine un copil e o problemă. Şi ei spun :- păi, din ce să trăiască familia? -Dă-i să trăiască. Dă-i femeii salariul necesar ca să-şi crească copiii, să mănânce, să înveţe, să se îmbrace şi să-i dai atât cât trebuie. Pentru că în fiecare copil este închis viitorul fiecărei naţiuni. Şi atunci, dă-i femeii cât îi trebuie. Şi bărbatului, cât să facă norma femeii, şi mai măreşte-i şi lui pe colo, şi rezultatul va fi altul. Păi, să-mi culeg copiii de pe stradă, de pe trotuare, de prin …. Ce lucru e ăsta. Şi ca să scap de grija asta, mai presus o încoronez cu avortul. Şi biata femeie s-a supus, a fost ademenită. Şi o să ajungem ziua, spun eu cu o oarecare ironie, în care noi, bărbaţii, ne vom ridica ca să cerem drepturile femeii, drepturi egale cu ale lor. Pentru că au atâtea drepturi de care nu pot să se servească pentru că nu-s potrivite naturii şi lăsate de Dumnezeu. Avortul, vă spun eu ce este, că am meditat mult asupra lui. Din punct de vedere juridic şi biologic, este o crimă împotriva perpetuării speciei. Nici un animal nu-şi omoară puiul – numai omul. Inteligent, atotputernic… Vorbe umflate şi găunoase. Este o crimă, cea mai josnică şi cea mai stupidă. O crimă împotriva perpetuării speciei. Este ceva uluitor cum s-a putut ajunge aici….

Trebuie să începem o viaţă noua. Dacă vreau să fac un cuptor de cărămidă refractară, trebuie mai întâi să fac cărămida refractară şi apoi să fac cuptorul.
Deci, toată problema este, dacă se poate schimba ceva, după experienţa mea, este să ne ocupăm de tineret. Tineretul este problema esenţială a oricărei ţări, a lumii astăzi. Am ajuns la nişte lucruri care par aberante. Păi, facem conferinţe in care să hotăram cu ce anume să ne omorâm. Adică cu asta se poate să ne omorâm şi cu asta nu. Aşa am ajuns? Am mărit viteza activităţii noastre. Spunem că economisim timp. Dar cu timpul ăsta ce faci? Trebuie să investim în producţie pentru că avem concurenţă. Şi atunci ne strângem de gât cu o funie care ne tot sugrumă, sugrumă… mari realizări? Nu? Încât, puşcăria pentru mine a reprezentat anii cei mai frumoşi din viaţa mea. Absolut fără nici un fel de îndoială, cei mai frumoşi ani şi cei mai fructuoşi.
Vreau să accentuez un lucru. Un ultima vreme m-am hotărât să spun şi o spun mereu: eu sunt un om fricos, dar am făcut întotdeauna ceea ce a trebuit. Deci, fac ce trebuie, dar tremur din cap până în picioare. Asta o spun pentru ca tinerii care vor veni să nu se nu le fie teama dacă tremură. Să tremure dar să facă ceea ce trebuie. Când trebuie să spui nu, să spui nu, când trebuie să spui da, să spui da. Deci, n-am fost eu un om de curaj, am fost un om de voinţă şi asta datorită lui Dumnezeu.
Cel mai important lucru pe care îl are de făcut în viaţă fiecare tânăr este să privească alături de el şi să-l ajute pe cel care este alături. Asta este foarte important. Deci, ceea ce îi ceri este să înceapă prin a simţi cu aproapele. Asta este toată tehnică vieţii. Şi nu sa se gândească: eu unul ce să fac cu asta? Tu fă-ţi datoria. Eşti tânăr, ai de la Dumnezeu tinereţea, ai încrederea în învierea lui Isus Cristos. M-am gândit la clipa morţii, când S-a dat pe cruce – cum să nu mă încred în El. In rest tot ce am facut este numai harul . Este imposibil ca la 44 kg intr-un ger năprasnic , fara foc, sa scriu o carte întreaga dictând-o cu definiţii cu tot, este imposibil dacă nu-i harul. Aşa că n-am nici un merit. Asta le spun: tinerilor, priviţi lângă voi şi ajutaţi pe mamă, pe tată, pe cei de lângă voi. Ah, astea-s lucruri bătrâneşti… Nu, cu astea am luptat şi cu astea am învins. Pentru că întâi m-am învins pe mine toate pornirile mele rele şi am ajutat pe alţii să învingă răul din jurul lor. Şi am mers mai departe. Deci, nu vă uitaţi că e puţin ori că e mult. Este esenţial. Să priviţi în jurul vostru. Şi fiţi liniştiţi că pentru universalitatea asta are grijă Dumnezeu. Îi îmbrăţişez pe toţi tinerii şi le doresc statornicie şi putere de muncă.

Niciun comentariu: